Adevaratul Moș Luca

www.bacaupenet.online

E o dimineață de sâmbată friguroasă, vântul suflă puternic, aerul e rece și umed, frigul îți intră până la oase și te face să-ți clănțăne dinții.
Starda e plină de oameni înfofoliți în haine groase și călduroase, fiecare grăbeste pasul sperând că mișcarea să îi mai dezmorțească un pic.

La coțul străzii, lângă o simingerie din hornul căreia ies nori de aburi și mirosuri ispititoare, stă un bătrân înfrigurat și înfometat. Așteaptă ca un binevoitor să-i ofere ceva de mâncare, haine sau vreun bănuț; orice e bine primit. Dar lumea trece pe lângă el fără să-l observe, parcă e invizibil, poate doar se prefac că nu-l văd, sau în graba lor chiar nu-l observă.

Bătrânul are peste 70 de ani și ne povestește că la viața lui a fost haiduc, că a trait prin codri și a fugit de lege (… că așa era pe atunci, erau alte vremuri … ne zice el).
Îl rugăm să ne lase să-i facem o fotografie, el rușinat își dă jos căciula din cap, își încrucișează brațele și ne arată cel mai frumos zâmbet al lui. Un zâmbet sincer și strălucitor care dă dovadă că acest om bătut de soată, încă nu a fost înfrânt de greutați.

Nu pot să nu mă simt copleșit de sincera bucurie a omului, datorită simplului fapt că am intrat în vorbă cu el. În timp ce ne povestea întâmplări prin care trecuse, își freca mâinile înghețate între ele dar în nici un moment nu-și pierduse zâmbetul de pe buze.

Vă imaginați cât este de ușor să faceți pe cineva fericit?

O vorbă, un gest, un zâmbet e mai mult decât suficient. Trist e faptul că unii nu au parte nici măcar de atât, nu au pe nimeni care să le ofere un gram de afecțiune.

“Pampering”-cum m-am simtit rasfatat. Aproape

bocanci-visinii

Nu e prejudecata cand spun ca barbatilor nu le place la shopping, La shopping de haine, pentru ca atunci cand e vorba de gadget-uri, unelte, piese si alte suruburi, putem ramane uitati in magazine cu orele.

E ok sa admitem, insa, ca marii majoritati nu-i place sa caute cea mai potrivita de blugi, cei mai buni bocanci, sau cea mai reusita combinatie de sosete (negru “all the way”, right?). Adica, pentru cei mai multi dintre noi, sa intram de doua ori pe an in magazine de haine/incaltaminte e mai mult decat suficient (mai ales ca avem doar doua anotimpuri…racoros si calduros 🙂 ).

Recunosc ca nu am intrat de buna voie in magazin in aceasta toamna. M-au impins bocancii tociti, gata sa cedeze “teritoriul” la prima picatura de ploaie…M-am inarmat cu rabdare si cu un principiu fundamental de economisire a timpului “Prima pereche care mi se potriveste. Nu conteaza cum arata!” Evident, asa cum ma asteptam, am intrat in magazinul imens (nu dau nume, dar …nu are decat cateva litere J) si m-am blocat. Unde ma uitam vedeam numai bocanci, diverse culori, diverse modele si nu reuseam sa vad o pereche care sa ma cheme. Pentru ca, pur si simplu, nu era doar o pereche care sa-mi placa, ci mult mai multe.

Am abandonat rapid principiul fundamental de shopping la barbati (sau am apreciat corect sansele mele de reusita in aceasta “lupta”- realitatea e in ochiul celui care o percepe, ha! J) si m-am lasat “prada” modelelor de bocanci care ma “asaltau”. Nu m-am mai uitat la ceas (sigur am stat mai mult de 10 minute in magazin) si, cateva modele mai tarziu si o frunte transpirata, am ajuns la o concluzie…visinie (da, si barbatii stiu despre visiniu! J). Si..stupoare! Bocancii alesi erau usor zgariati si…nu puteam sa-i iau asa. Desigur, ar fi fost o chestiune de timp pana cand i-as fi zgariat si eu, dar macar in prima zi sa-i fi avut intacti.

Am ales sa-i cumpar online (da, magazinul era si online) si mare mi-a fost satisfactia cand am fost anuntat, pe mail, frumos si civilizat ca pot sa merg sa-i ridic din magazin.

Am asteptat cu nerabdarea unui copil sa se faca ora deschiderii si…am intrat in magazin cam la 30 de minute dupa ora anuntata. Informez vanzatoarea/agentul de vanzari despre comanda online si…imi spune sa astept.

Revine dupa mai mult de cinci minute (chiar am crezut ca i se facuse rau sau ceva) si imi spune, civilizat, ca inca nu au desfacut coletele primite si ca mai dureaza…cam o ora? Un argument puternic este introdus in discutie “Acum suntem mai ocupati cu aranjarea colectiei de toamna…”

Pardon? Eu sunt client de iarna inghetata? Adica, cum?? Mi-am exprimat nemultumirea (unde e principiul ala cu “clientul pe primul loc”?) si am iesit de magazin. Timpul meu era limitat, nu il aveam in buzunar sa-l pierd prin magazine la cascat gura.

Am trimis si e-mail, ca sa fiu sigur ca nemultumirile mele nu sunt doar vocale si am si sugerat o solutie…Gen, “Va asteptam, vineri-toamna, la ora X sa veniti sa va ridicati comanda”.

O zi mai tarziu, mi s-a raspuns. Cu scuzele de rigoare (oi fi trimis pe planeta sa-i depistez pe toti astia de gresesc la capitolul servicii? J), am fost invitat sa-mi ridic comanda.

In magazin, ma astepta o cutie frumoasa de carton. Inauntru, ascunsi si protejati de o hartie de buna calitate, aproape transparenta, sedeau bocancii mei visinii. O funda discreta completa pachetul si rasfatul meu era deplin acum.

Toata nemultumirea mea anterioara s-a sters cu grija fata de bocancii mei visinii. In final, asteptarea mi-a fost rasplatita.

Ma uit la ei chiar acum. Sunt in continuare sprijinul meu din aceasta toamna si au deja niste “riduri” (care nu se vad rau, ci chiar le dau personalitate) de la purtarea intensa…Ne meritam reciproc, zic 🙂