Adevaratul Moș Luca

www.bacaupenet.online

E o dimineață de sâmbată friguroasă, vântul suflă puternic, aerul e rece și umed, frigul îți intră până la oase și te face să-ți clănțăne dinții.
Starda e plină de oameni înfofoliți în haine groase și călduroase, fiecare grăbeste pasul sperând că mișcarea să îi mai dezmorțească un pic.

La coțul străzii, lângă o simingerie din hornul căreia ies nori de aburi și mirosuri ispititoare, stă un bătrân înfrigurat și înfometat. Așteaptă ca un binevoitor să-i ofere ceva de mâncare, haine sau vreun bănuț; orice e bine primit. Dar lumea trece pe lângă el fără să-l observe, parcă e invizibil, poate doar se prefac că nu-l văd, sau în graba lor chiar nu-l observă.

Bătrânul are peste 70 de ani și ne povestește că la viața lui a fost haiduc, că a trait prin codri și a fugit de lege (… că așa era pe atunci, erau alte vremuri … ne zice el).
Îl rugăm să ne lase să-i facem o fotografie, el rușinat își dă jos căciula din cap, își încrucișează brațele și ne arată cel mai frumos zâmbet al lui. Un zâmbet sincer și strălucitor care dă dovadă că acest om bătut de soată, încă nu a fost înfrânt de greutați.

Nu pot să nu mă simt copleșit de sincera bucurie a omului, datorită simplului fapt că am intrat în vorbă cu el. În timp ce ne povestea întâmplări prin care trecuse, își freca mâinile înghețate între ele dar în nici un moment nu-și pierduse zâmbetul de pe buze.

Vă imaginați cât este de ușor să faceți pe cineva fericit?

O vorbă, un gest, un zâmbet e mai mult decât suficient. Trist e faptul că unii nu au parte nici măcar de atât, nu au pe nimeni care să le ofere un gram de afecțiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *